| FMI vine la mana intinsa a Romaniei pentru un nou acord |
Ieșim cu bine din vechiul acord cu instituțiile internaționale și ne pregătim de altul de tip preventiv pentru a arăta mai bine în ochii investitorilor pe perioada alegerilor de anul viitor.
Ieșim cu bine din vechiul acord cu instituțiile internaționale și ne pregătim de altul de tip preventiv pentru a arăta mai bine în ochii investitorilor pe perioada alegerilor de anul viitor.
Fondul Monetar Internațional își va începe astăzi misiunea la București, pen tru cea de-a șaptea evaluare din cadrul acordului stand-by în care ar trebui să primim și cea de-a opta tranșă de un miliard de euro, dar și pentru a discuta un nou acord, de data aceasta unul de tip preventiv.
Pentru România acest viitor acord nu va aduce decât un capital de încredere pentru investitori, mai ales că, în 2012, vor avea loc alegeri parlamentare. "Ar fi ideal să avem acest nou acord pe doi ani, pentru că, dacă ne uităm la derapajele țării, acestea s-au produs numai în ani electorali și preelectorali", a declarat economistul-șef al BCR, Lucian Anghel, pentru EVZ.
Potrivit lui, ar fi păcat să nu încheiem un astfel de acord de tip preventiv, având în vedere că România s-a chinuit să impună recentele măsuri dure de consolidare fiscală.
Alegerile parlamentare și pre zidențiale au dat peste cap planurile pentru o revenire economică, cel mai bun exemplu fiind chiar ultimele alegeri când guvernul nou instalat nu a luat "măsurile nepopulare" de teama unor repercusiuni în sondaje la alegerile prezidențiale.
Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la FMI, spunea recent că noul acord presupune un program concentrat în special pe reformele structurale, continuarea consolidării fiscale și îmbunătățirea guvernanței în anumite domenii de activitate.
Suma nici măcar nu contează
Potrivit lui Lucian Anghel, faptul că vrem să încheiem un astfel de acord de tip preventiv dă dovadă că am devenit mai cumpătați și ceva mai prudenți. Același lucru l-a menționat și Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României, în ultimele sale apariții televizate.
Șeful băncii centrale afirma că România nu mai trebuie privită ca un copil neastâmpărat care nu ascultă de nimeni. Lucian Anghel spune că, dacă încheiem acordul, nici măcar nu mai contează suma, ci încrederea în ochii investitorilor.
"Suma are o relevanță secundară. Vom avea o infuzie de încredere care se clădește în ani. Acum suntem bine văzuți pentru că am reușit să finalizăm un acord cu FMI, ceea ce este mare lucru comparându-ne cu alte țări din zonă", a mai afirmat Anghel.
CALENDAR
Mai avem de luat niște bani din împrumut
Împrumutul total de sprijin pentru România, convenit pe 4 mai 2009 cu creditorii internaționali, se ridică la aproape 20 de miliarde de euro. România a primit până acum de la FMI 12,44 miliarde de euro, din cadrul unui împrumut total de circa 13 miliarde de euro.
La aceștia se mai adaugă 3,5 miliarde de euro primite de la CE, dintr-un împrumut de 5 miliarde de euro, precum și 300 de milioane de euro, dintr-un împrumut total de un miliard de euro de la Banca Mondială, alte 300 de milioane urmând a fi eliberați în scurt timp, după aprobarea dată de boardul BM, în 20 ianuarie.
Sursa: EVZ.ro
|