| Banca Centrala Europeana incepe anul cu un dezechilibru sever in zona euro |
Banca Centrală Europeană se confruntă, la început de an, cu dezechilibrele din ce în ce mai accentuate din zona euro.
Banca Centrală Europeană se confruntă, la început de an, cu dezechilibrele din ce în ce mai accentuate din zona euro. Acest lucru provoacă nervozitate pe piețele bursiere. În plus, o problemă este și inflația de 2,2% pe luna dembrie.
Potrivit AFP, creșterea prețurilor, deși cea mai mare înregistrată în zona euro de la sfârșitul lui 2008, nu ar trebui totuși să ducă la modificarea politicii monetare a Băncii Central Europene.
Pe Aceeași Temă
Banca Centrală nu poate ajuta guvernele iresponsabile, avertizează președintele BCE
Bloomberg dă în judecată Banca Europeană
În legătură cu nivelul inflației din decembrie, acesta este legat de efectele temporare, mai ales de creșterea a prețului petrolului, spun analiștii. Ei au explicat că inflația este într-o zonă sigură și în limitele obiectivului băncii, de o rată de 2% în 2011.
Consiliul guvernatorilor, reunit la Frankfurt, a decis menținerea unei dobânzi de referință de 1%, nivel stabilit încă din mai 2009, odată cu prelungirea programului de achiziții de obligațiuni.
Cu toate acestea, achizițiile nu au produs și calmarea speculatorilor și nici calmarea crizei din Grecia, care s-a prelungit asupra obligațiunilor irlandeze și portugheze.
Analiștii au atras atenția că, săptămâna trecută a adus și Portugalia, alături de Grecia și Irlanda, în clubul nefericit al țărilor care au nevoie de ajutor internațional pentru redresare.
Cu toate acestea, Banca Centrală Europeană nu s-a arătat dispusă să devină salvatoarea statelor cu dificultăți bugetare. Președintele băncii, Jean-Claude Trichet, a precizat că responsabilitatea politicii monetare nu se poate substitui iresponsabilității guvernamentale.
Guvernele europene au refuzat să majoreze fondurile de sprijin pentru a ajuta statele în dificultate, dar au refuzat și ideea de sancțiuni către statele ale căror bugete vor derapa.
Pe de altă parte, deși China a promis ajutor către Grecia, Portugalia și Spania, prin achiziția de obligațiuni, analiștii nu mizează pe China ca salvatorul crizei datoriilor din zona euro, care va trebui să recurgă la proprii membri și la ajutorul Băncii Central Europene.
Pe primele locuri în topul statelor din zona euro cu creștere economică sunt Germania, Finlanda și Austria, iar pe ultimele locuri sunt Spania, Grecia, Irlanda și Portugalia.
Banca Central Europeană trebui să considere zona euro ca un club unit însă criza fără precedent a datoriilor și cea bancară, ambele fără precedent, vor forța banca să acționeze cu foarte mare prudență, transmite Agerpres, citând AFP.
Sursa: Adevarul.ro
|